Se afișează postările cu eticheta Poartă-mă!. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poartă-mă!. Afișați toate postările

marți, 20 ianuarie 2015

Legătura pe şold tip Robin


În ziua 9, am făcut legătura Robin – (numele mă duce cu gândul la o legătură… haiducească; chiar, oare nu putem să îi spunem așa? Legătura pe șold haiducească??).

O altă legătură pe șold extrem de apreciată, atât pentru ușurința prinderii, cât și pentru aspectul elegant, este legătura pe șold de tip Robin (a lui Robin, după numele mămicii care a "inventat-o"). Pentru acest tip de înfășurare a eșarfei țesute este nevoie de un wrap de lungime între 3,2 și 4,2 metri, în funcție și de dimensiunile purtătorului și ale copilului din dotare. Pornim cu middle marker (semnul distinctiv care indică mijlocul wrapului) plasat la ceafa mamei. Materialul este întins pe spatele părintelui, în diagonală, o parte trece peste umăr, ca de altfel la toate legăturile pe șold, iar cealaltă vine în față, ocolind talia în partea opusă umărului. Apoi, cele două cozi de material se intersectează pe umăr (puțin mai jos, de fapt) și se întorc înapoi, efectul fiind, practic, o dublare a materialului în ambele sensuri. După ce se tensionează foarte bine în ambele direcții, atât bucata de țesătură care vine pe spatele purtătorului, cât și cea petrecută peste spatele și fundulețul bebelușului, care este poziționat pe șoldul opus, cozile se leagă cu un nod simplu, sub șezutul copilului.

Este un mod rapid de înfășurare a eșarfei țesute, dar și comod, ideal pentru plecările din parc sau alte momente cand este nevoie de o legătură simplă, care să reușească în ciuda ochilor curioșilor. Totuși, este nevoie de un pic de exercițiu pentru a tensiona bine materialul, așa cum au și mărturisit mai multe dintre fetele participante la provocare.

Pentru că nu are susținere în talie, este o legătură la care purtătorul va resimți greutatea unui copil mai mărișor după un timp mai îndelungat de purtare. Comparativ cu utilizarea unui sling cu inele, timpul de montare și reglare este aproximativ același, în cazul în care legătura vă este familiară. Susținerea este însă ceva mai bună și greutatea bebelușului este preluată mai bine, am spune noi, datorită celor două straturi de material. Dar, din același motiv, poate fi o legătură mai puțin aerisită decât un sling cu inele în zilele caniculare de vară. Din fericire, am încercat această legătură la începutul toamnei, așa că nu au existat plângeri în acest sens în rândul participantelor la provocare.


Există și varianta Legătura lui Robin pe șold consolidată, care se poate face cu un wrap mai lung și care presupune petrecerea cozilor în jurul mijlocului înainte de a face nodul. În acest caz, greutatea bebelușului este suportată mai ușor de purtător, deși există și persoane cărora le displac legăturile care au material și în talie.

Câteva tutoriale video:

În primul, Hedwych de la Wrap you in love ne arată cum face ea această legătură cu un wrap ţesut Fidella mărimea 6.




 Aici Hedwych ne arată cum se realizează legătura consolidată (reinforced)


Câteva imagini de la provocarea "30 de legături cu wrapul ţesut". Nu mai specificăm numele participantelor, nici cârpele folosite, dacă vă interesează ceva anume, firme, caracteristici şi alte detalii, nu ezitaţi să ne scrieţi!























Ela G., Cos, Laura ZANatica


Disclaimer: Fotografiile sunt proprietatea mămicilor participante la provocarea "30 de legături cu wrapul țesut", cedate echipei Nebune după cârpe, în scopul publicării lor pe acest blog. Un mare NU preluării și folosirii lor în orice direcție.

luni, 15 septembrie 2014

Legătura CANGUR



Bună tuturor!


În ziua de vineri am ajuns la o legătură foarte frumoasă, şi anume legătura CANGUR cu eşarfa ţesută.


Mona și Maria, 2a2l, wrap Baie Slings, model Trowen Green Jasper, mărime 5, 79%bumbac pieptănat-21%in


Este o legătură perfectă pentru un copil agitat şi se poate transfera foarte uşor în pat dacă acesta adoarme.

Această legătură se poate folosi de la naştere. Se foloseşte pentru purtarea în faţă (deşi sunt  persoane care o folosesc şi pe şold), puntând fi făcută cu eşarfe ţesute de mărime mică/medie (mărimea 2,3 sau 4)  sau cu eşarfe lungi, în funcţie de cum doriţi să faceţi legătura de final. Este similară legăturii RUCSAC ÎN SPATE. După ce aţi perfecţionat legătura Cangur, ar trebui să fie mult mai puţin intimidant să treceţi la legătura pe spate Rucsac deoarece este aceeaşi legătură, doar că bebeluşul nu este în faţă, ci în spate.

Este o legatură foarte comodă. Dar să aveţi cu ea răbdare şi să o exersaţi. De obicei se leagă sub funduleţul copilului, deci este important să aveţi destulă lungime pentru a realiza acest lucru.

Pentru cei care folosesc eşarfe ţesute mai lungi, puteţi întări (“reinforce” în engleză) legătura şi legaţi la spate pentru a nu vă ramîne cozi lungi în faţă.

E o legatură perfectă pentru vară, având un singur strat pe spatele copilului (dacă faceţi varianta întărită, atunci veţi avea trei straturi).

 Aveţi mai jos câteva poze cu mămicile neînfricate participante la provocare:

Mulțumiri Alexandrei, Alinei, Andreei și lui Miri. Wrapuri: Didymos, Poartă-mă! și  Amazonas.


Cosmina și Ileana, 3,3a, wrap Didymos indio B&W, 3m, 100%bumbac

Adina și Eva, 8 luni, cu wrap Didymos, 3,2m, 100%bumbac, (pe Adina o puteti cunoaște aici: www.evacarterblog.com)

Andreea și Sara, 14 luni, wrap Néobulle Margot, 4m, 100%bumbac


Claudia și Cass, 2a, wrap Yaro Slings, 3,60m, 100%bumbac


Cleopatra și Mitzu, 8 luni, wrap Lenny Lamb model Wood Forget-me-not, 5m, 100%bumbac

Laura și Anna, 14 luni, wrap Didymos Lars, mărime 5, 100%bumbac


Cristina și Mircea, 11 luni jumate, wrap Poartă-mă! model andromeda, mărime 5, 100%bumbac

Daniela și Iunia, 7 luni, wrap Lenny Lamb Twisted Leaves Black &White, marimea S (4.2 m), bumbac 100%

Diana și Ingrid, 10 luni, wrap Lenny Lamb model Green Cats, jacquard, 4,6m, 100%bumbac

Elena și Livia, 18luni, wrap cu franjuri Ellaroo, model Christiane, mărime 4, 100%bumbac

Elena și Isabela, 1a5l, wrap Ellevill Paisley Quatro Blue, mărime 7, 100%bumbac

Roxana și Rareș, 18 luni, wrap Lenny Lamb diamond weave, 4,2m, 100%bumbac (Foto: Diana, 4,5 ani :) )

Saci și Ingrid, 5,5luni, wrap Poartă-mă! model Gaia, 4,6m, 100%bumbac

Sandi si I. (9,5 luni) in Didymos Lena mărimea 2 (aprox. 2,70 m), 100% bumbac

Sofia și Alexandru, 13 luni, wrap Lenny Lamb, jacquard, model Caffe Latte Lace, 5,2m, 100%bumbac

Timea și Katalina, 6 luni, wrap Poartă-mă!, mărime 5, 100%bumbac

Teodora și Marc, 17 luni, wrap Poartă-mă! model Andreomeda, mărime 7, 100%bumbac

La final, un tutorial să vă ajute pu
ţin:





Distraţi-vă purtându-l!


LauraZănatica&Cos

Disclaimer: Fotografiile sunt proprietatea mămicilor participante la provocarea "30 de legături cu wrapul țesut", cedate echipei Nebune după cârpe, în scopul publicării lor pe acest blog. Un mare NU preluării și folosirii lor în orice direcție.

duminică, 14 septembrie 2014

Legătura scurtă încrucișată (SCC - Short Cross Carry) este, așa cum îi spune numele, o alternativă a legăturii Front Cross Carry, în cazul în care wrapul este prea scurt să poată fi utilizat pentru cea din urmă.

Claudia și Cassandra, 2a1l, wrap Hoppediz model Curaçao, 4,6m, 100%bumbac

Multumiri Elenei, Dorianei, lui Miri și puilor lor, wrapuri Ellaroo, Lenny Lamb și Amazonas


Este o legătură mai puțin cunoscută și folosită, cel puțin în România. Dar arată extrem de bine și poate fi realizată în cel puțin 3 variante.

Să vorbim mai întâi despre prima variantă, în care eșarfa este trecută pe după gât, formând o buclă în dreptul omoplaților sau ceva mai jos, prin care mai apoi va fi trecută una dintre cozile wrapului. Această coadă o va întâlni pe cea de-a doua și se va înnoda în dreptul șoldului opus, cu un nod simplu. Ajustarea nu este deloc simplă, mai ales în cazul unui copil mai măricel și mai greu. Totuși, este o legătură de dificultate medie, am spune noi. De asemenea, în opinia noastră, este ceva mai sigură decât legătura frontală încrucișată (FCC), deoarece îmbinarea materialului la spate acționează ca o barieră împotriva alunecării celor două fâșii de cârpă de pe umeri. Deci, implicit, pânza îmbracă bebelușul mai bine și rămâne pe spatele copilului chiar și în cazul în care este vorba de un toddler în continuă mișcare.


Andreea și Sara, 14 luni, wrap Hoppediz model Panama, 4,6m, 100%bumbac


Andreea și Oliver, 13 luni, cu wrap Poartă-mă! model curcubeu, mărime 4, 100%bumbac

Diana și Ingrid, 10 luni, wrap Lenny Lamb, jacquard, Green cats, 4,6m, 100%bumbac


Cea de-a doua variantă este foarte asemănătoare primei, cu diferența că wrapul se va lega în față, sub unul dintre umerii purtătorului, folosindu-se nodul alunecător, numit și “nodul vieții”. :D Acesta permite o ajustare mult mai fină, mai precisă. Evident, dacă ne reușește nodul, pentru că, deși tare practic, este mai greu de realizat, chiar și după multe încercări. 

Laura și Anna, 14luni, wrap Didymos model Lars, mărime 5, 100%bumbac

Saci și Ingrid, 5luni jumate, wrap Poartă-mă! model Gaia, mărime 6, 100%bumbac

Elena și Isabela, un an jumate, wrap Ellevill Paisley Quatro Blue, 5,2m, 100%bumbac
Timea și Katalina, 6luni, wrap Poartă-mă! model curcubeu, mărime 5, 100%bumbac
Adina și Eva, 8 luni, cu wrap Lenny Lamb jacquard model Heavenly Lace, 4,70m, 100%bumbac (pe Adina o puteti cunoaște aici: www.evacarterblog.com)


Vă reamintim nodul alunecător:




Pentru cea de-a treia variantă este nevoie de un inel dintre cele folosite pentru slingurile ajustabile. Acesta se trece prin eșarfă și se poziționează în bucla de pe spatele purtătorului. Prin acest inel urmează să fie trecute și cozile wrapului, iar efectul vizual este unul de excepție. Contează foarte mult, în acest caz, mărimea inelului și grosimea eșarfei. Dacă wrapul este unul gros, atunci se utilizează un inel mărimea L, însă în cazul unui material de grosime medie este indicat un inel M. Cu cât eșarfa țesută este mai groasă, cu atât legătura prin inel prezintă mai multă siguranță,
pentru că materialul nu alunecă. Pentru Provocare, în cazul în care nu au avut inel special unele dintre noi au inprovizat, pe termen extrem de scurt și cu deosebită grijă, cu o brațară. Dacă doriți să încercați, aceasta trebuie să fie dintr-un material foarte rezistent și să aibă dimensiunea potrivită pentru a tensiona corect materialul.


Mona și Maria, 2a2l, wrap Kokadi Bristol Stars, mărime3, 100%bumbac


Cosmina și Ileana, 3a3l, wrap Natibaby Faelinh, mărime 4, 30% canepă, 70%bumbac
Laura și Anna, 14luni, wrap Didymos model Lars, mărime 5, 100%bumbac

Alexandra și Thea, 2an2l, wrap Didymos model Orient, 4m, 100%bumbac

Roxana și Rareș, 18 luni, wrap Lenny Lamb diamond weave, 4,2m, 100%bumbac (Foto: Diana, 4,5 ani :) )


La final, vă lăsăm câteva tutoriale pentru această legătură.

Cu inel:





Legând sub fundulețul copilului:




Cu nod alunecător:


 




Ela&Cos&Echipa NDC

Disclaimer: Fotografiile sunt proprietatea mămicilor participante la provocarea "30 de legături cu wrapul țesut", cedate echipei Nebune după cârpe, în scopul publicării lor pe acest blog. Un mare NU preluării și folosirii lor în orice direcție.