Se afișează postările cu eticheta esarfa port-bebe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta esarfa port-bebe. Afișați toate postările

luni, 17 noiembrie 2014

ziua 8 Legătura pe şold tip Rebozo



În cea de-a şaptea zi ne-am jucat pur şi simplu cu legătura pe şold tip Rebozo

Rebozo este un termen ce se referă la o legătură unde eşarfa ţesută (sau slingul) vine pe un umăr și pe sub celălalt umăr. În genere, legăturile gen rebozo se realizează cu wrapuri foarte scurte, uneori chiar cu eşarfe.

Este cea mai simplă, moale, uşoară, uşor de transportat, versatilă legătură. Este extraordinară, sunt persoane care o preferă în locul slingului (cu inele sau fix).  Oferă o flexibilitate şi libertate atât  pentru purtător cât şi pentru copil. Cea mai “ dificilă“ parte ar fi cea a nodului alunecător (slipknot, deja cunoscut ca şi #nodulvietii), trebuie să învăţaţi cum să tensionaţi bine. Odată făcut şi nodul, puteţi scoate şi băga copilul cât e ziulica de lungă. La fel de simplu ca 1,2,3

Personal am încercat-o de multe ori prin casă, când nu aveam sling cu inele. Doar că mă deranjau cozile lungi ce îmi rămâneau (wrap mărime 6 – 4,5m) .Şi pentru că am rămas fără sling, o voi folosi mai des cu wrapul care e pe drum, mărime 4. Iuhuu. Mi-a plăcut mai mult în eşarfa ţesută legătura decât în sling cu inele şi din cauză că puteam aranja frumos pe umăr cum voiam materialul. Şi nodul alunecător îl puteam pune destul de sus, ceea ce, la un sling cu inele, nu prea reuşeşti.
“Cheia” acestei legături e să legaţi eşarfa ţesută cât mai strâns pe corp, pentru a ajusta cât mai puţin atunci când puneţi copilul în ea. Şi să fie şi sus poziţionat.

A! Este  tot o legătură în care se poate alăpta foarte uşor. Pur şi simplu lărgiţi puţin legătura, coborând-o din nodul alunecător şi gata: copilul ia masa unde vă aflaţi în momentul respectiv. Cu coada rămasă vă puteţi acoperi puţin dacă faceţi parte din categoria celor mai pudice.


Mai jos aveţi tutoriale pentru ajutor


  Vă reamintim cum se face slipknot:


 Mai jos sunt câteva din mămicile frumoase care au încercat această legătură. Ele şi comorile lor. Dacă doriţi să ştiţi ce eşarfă ţesută folosesc și alte detalii despre folosirea ei, vă aşteptăm cu un e-mail.






















Happy and easy babywearing!

Laura ZANatica

Disclaimer: Fotografiile sunt proprietatea mămicilor participante la provocarea "30 de legături cu wrapul țesut", cedate echipei Nebune după cârpe, în scopul publicării lor pe acest blog. Un mare NU preluării și folosirii lor în orice direcție.

marți, 23 septembrie 2014

Legătura frontală fără susținere pe umeri (FRONT TORSO CARRY)

În Ziua 6 ne-am chinuit cu legătura pe piept fără susținere pe umeri Front Torso. Unele mai mult decât altele, pentru că dacă marea majoritate a legăturilor pot fi făcute pentru purtarea micuților de diverse vârste, în funcție și de caracteristicile eșarfelor țesute, aceasta se potrivește mai degrabă bebelușilor și în special celor mai mici.

Legătura realizată cu puiuți de diverse vârste. Mulțumim lui Miri, Dorianei, Roxanei și Alinei


Este o legătură aerisită, foarte apreciată, deoarece conferă o mult mai mare libertate purtătorului dat fiind că acesta are umerii liberi. Micuții pot fi alăptați cu ușurință în wrap, stau confortabil, e o bună alternativă la clasica legătură înfășurătoare încrucișată în față (FWCC).

Tensionarea wrapului este extrem de importantă, nu mai există susținere pe umeri, ca atare trebuie să avem grijă să tragem și să întindem bine materialul, astfel încât puiul să fie în siguranță deplină la pieptul nostru.

Cum se face: începem legătura ca la FWCC cu wrapul centrat pe pieptul nostru (semnul de la jumătatea wrapului să vină pe piept), dus cozile pe sub brațe în spate, încrucișat și adus cozile pe umeri în față. Aranjăm țesătura, întindem bine, luăm puiul și-l punem în wrap. Dupa ce asigurăm buzunarul (șezutul), tragem bine de cozi în sus, întindem materialul fâșie cu fâșie, ca apoi, în loc să continuăm tragând cozile pe lângă sau peste copil, le coborâm înapoi pe lateral în spate și le aducem din nou pe sub brațe în față. Putem susține cu dinții sau cu bărbia o coadă a wrapului în timp ce o întindem și tensionăm pe cealaltă. Trecem ambele laturi, pe rând, peste piciorușul copilului și apoi pe sub cel opus și în final legăm la spate cu nod dublu.

Imagini de la event, cam așa ne-a reușit nouă:













Cum se face, tutorial de la Cristina, pe care vă invităm din nou s-o urmăriți pe canalul youtube Mami vrea să știe:




Vă recomandăm să încercați și să exersați legătura mai întâi cu o papușă, ca să simțiți că stăpâniți wrapul și că vă sincronizați bine mișcările la capitolul tensionare. Cam așa :) :



Cos&Echipa NDC

Disclaimer: Fotografiile sunt proprietatea mămicilor participante la provocarea "30 de legături cu wrapul țesut", cedate echipei Nebune după cârpe, în scopul publicării lor pe acest blog. Un mare NU preluării și folosirii lor în orice direcție.

vineri, 12 septembrie 2014

Legătura încrucișată în față cu wrap țesut (Front Cross Carry sau Double Cross)

Hello world!

Și uite, am ajuns, cu articolele, la ziua a treia, că la event suntem deja în ziua a doisprezecea, deci mult și bine in avans, sperăm ca vom recupera și cu scrisul pe blog...și acum să trecem și la legătura zilei.


Ne-am delectat cu o
legătură încrucișată în față (front cross carry) care e destul de simplu de făcut pentru purtător, permițând legarea ei fără copilul din dotare în brațe și introducerea lui ulterioară în wrap. Deasemenea, este versatilă pentru că poți scoate și reintroduce rapid copilul în wrap, dacă e vorba de un bebe care umblă deja și e în faza de sus, jos, jos, sus...știți voi cum e ;) .

Este o
legătură potrivită atât pentru un copil mare, oferind suport destul de bun, datorită stratului dublu de material pe care îl formează crucea (cross carry), iar wrapul este bine întins și tensionat pe spatele copilului, cât și pentru un nou nascut. Este foarte important cum se leagă cozile, care vin peste picioarele copilului, nu pe sub ele, menționăm asta pentru că la început o greșeală frecventă este de a trece cozile pe dedesubt, acest lucru ducând în timpul purtării la senzația că pierzi copilul pe drum sau că acesta alunecă.

Un alt avantaj oferit de legătura încrucișată în față este că se poate alăpta destul de lejer în ea, atât un bebe mic, cât și un bebe mai mare.

În mod normal, merge facută cu un wrap mărimea 5, 6, sau 7, dar iese și cu wrapuri mai scurte, de exemplu mărimea 4, în funcție de constituția purtătorului și de cum e preferința pentru cozi fluturânde sau nu :) . Se poate face și legătură fără nod (knotless), înfășurând
strâns capetele cozilor în jurul benzii din talie, până când tensionăm bine materialul pe spatele copilului, de obicei se folosește cu o variantă de wrap mai scurt, mărimea 3.

Vă lăsăm câteva tutoriale realizate de niște mămici faine și pricepute:

Mămica de la wrapyouinlove are un filmuleț cu explicații clare scrise în limba engleză:





Mami de la Wrap Your Baby descrie și ea legătura în acest articol și puteți urmări atât tutoriale video de pre-legare a wrapului și introducerea copilului (nou născut, bebeluș, toddler) pe urmă, cât și un excelent tutorial în imagini.

Și cam atât, sperăm să vă delectați cu pozele mămicilor care au încercat deja legătura în cadrul eventului nostru și să vă faceți curaj să încercați și voi...

 
Mona și Maria, 2a2l, wrap Natibaby Mar&Dolphins, mărime 5, 30%cânepă-70%bumbac



Andreea și Sara, 14 luni, wrap Néobulle Margot, 4m, 100%bumbac


Claudia și copilele Ola și Cass, 2a și 3,10a, wrapuri Little Frog, 4,70m, 20%in/80%bumbac și Yaro, 3,60m, 100%bumbac

Mulțumiri Adinei, Mariei, Mihaelei, Sofiei, Dorianei și lui Miri. Wrapuri: Didymos, Lenny Lamb, Amazonas și Little Frog

Cleopatra și Mitzu, 8 luni, wrap Lenny Lamb model Wood Forget-me-not, 5m, 100%bumbac

Timea și Katalina, 6 luni, wrap Poartă-mă!, mărime 5, 100%bumbac

Roxana și Rareș, 18 luni, wrap Lenny Lamb Jacquard Heavenly Lace, 4,6m, 100%bumbac (Foto: Diana, 4,5 ani :) )

Teodora și Marc, 17 luni, wrap Poartă-mă! model Andreomeda, mărime 7, 100%bumbac

Cristina și Mircea, 11 luni jumate, wrap Little Frog Turquoise, mărime 5, 100%bumbac

Daniela și Iunia, 7 luni, wrap Oscha Paradise Nova,  mărime 4, 30% lână de miel, 70% bumbac organic

Diana și Ingrid, 10 luni, wrap Lenny Lamb model Green Cats, jacquard, 4,6m, 100%bumbac


Elena, mămica lui V, Lennylamb de 5.2m, bumbac



Saci și Ingrid, 5,5luni, wrap Poartă-mă! model Gaia, mărime 6, 100%bumbac

Cosmina și Ileana, 3,3a, wrap țesut de mână Indajani, 5m, 100%bumbac


Laura și Anna, 14 luni, foarte șic cu wrap Lenny Lamb Marine, 4,2m, bumbac+bambus


Spor la legături!

MamideSara&Cos


Disclaimer: Fotografiile sunt proprietatea mămicilor participante la provocarea "30 de legături cu wrapul țesut", cedate echipei Nebune după cârpe, în scopul publicării lor pe acest blog. Un mare NU preluării și folosirii lor în orice direcție.